Conectare

Declarația de Confidențialitate

Intimitatea dumneavoastră este importantă pentru noi toți! Deși majoritatea susțin acest lucru, noi chiar vorbim serios. Ne acordați încredere folosind serviciile iLokal.ro și prețuim această încredere, ceea ce înseamnă că ne luăm angajamentul să protejăm toate datele personale pe care ni le încredințați. Acționăm în interesul clienților noștri și suntem transparenți în privința prelucrării datelor dumneavoastră personale.

Acest document descrie cum folosim și cum procesăm datele dumneavoastră personale, într-un mod transparent, ușor de citit și de înțeles, lucruri pe care dorim să vi le comunicăm fără a vă plictisi inutil. Ca bonus, veți afla și cum ne puteți contacta dacă aveți întrebări cu privire la datele dumneavoastră personale, întrebări la care ne vom bucura să vă răspundem. De asemenea, vă rugăm să citiți și Declarația despre cookie-uri, din care veți afla în ce fel folosește iLokal.ro cookie-urile și alte tehnologii similare. Pentru o mai bună înțelegere a ceea ce noi numim “Serviciu/Produs”, “Furnizor de Servicii”, “Serviciu de rezervare” și “Rezervare”, vă rugăm citiți Termenii și Condițiile iLokal.ro.

iLokal este un nou concept ce vine atât în sprijinul mediului de afaceri din domeniile beauty, food & beverage, health & fitness  cât și  pentru a facilita accesul clienților la serviciile oferite, este un smartbusiness și trademark ce contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri online și susține afacerile mici și mijlocii.

iLokal.ro oferă servicii de rezervări prestări servicii și / sau produse prin website-ul propriu, dar și prin rețele sociale și alte platforme online, cum ar fi website-uri partenere. Vă atragem atenția asupra acestui aspect deoarece toate informațiile care urmează sunt aplicabile tuturor acestor platforme.

Această politică de confidențialitate se aplică tuturor informațiilor pe care le colectăm prin aceste platforme sau prin alte mijloace conectate la aceste platforme (cum ar fi contactarea echipei de serviciu clienți prin e-mail).

Dacă sunteți unul dintre partenerii noștri de afaceri, nu uitați să analizați și Declarația de Confidențialitate pentru Parteneri de afaceri, pentru a înțelege cum sunt procesate ulterior datele personale, ca parte a relației comerciale.

Declarația de Confidențialitate poate suferi modificări din când în când, astfel vă sfătuim, dacă țineți la intimitate, să vizitați cu regularitate această pagină pentru a știi exact ce se întâmplă. Dacă facem modificări ale Declarației de confidențialitate cu un impact asupra datelor dumneavoastră (de exemplu, dacă intenționăm să procesăm datele dumneavoastră personale în alte scopuri decât cele comunicate în trecut în această Declarație de confidențialitate), vă vom notifica cu privire la aceste modificări înainte de începerea noilor activități.

În cazul în care nu sunteți de acord cu această Declarație de Confidențialitate trebuie să încetați să mai folosiți serviciile noastre. Dacă sunteți de acord cu Declarația de Confidențialitate, atunci sunteți pregătit să vă rezervați serviciile favorite sau produsele preferate prin noi. Să înceapă rezervările!

Ce fel de date personale colectăm?

Pentru a vă putea ajuta să rezervați serviciul perfect sau produsul preferat avem nevoie de anumite informații pe care vi le solicităm atunci când folosiți serviciile noastre. Sunt informații destul de simple precum numele, detalii preferate de contact, numele celor care vă însoțesc (dacă este cazul) și informații necesare pentru plată (dacă este cazul). Puteți să decideți singur să trimiteți cereri speciale pentru următoarea rezervare (de exemplu anumite preferințe). În plus, colectăm și informații din computerul dumneavoastră. Aceste informații pot include IP-ul, browser utilizat și setările de limbă. Totodată, pot fi și situații în care primim informații despre dumneavoastră de la alții sau colectăm automat și alte informații. Acesta este un rezumat al informațiilor pe care le colectăm, dar dacă doriți să aflați mai multe, puteți să lecturați detaliile de mai jos.

Iată detalii mai aprofundate despre informaţiile pe care le colectăm.

Date personale furnizate de dumneavoastră.

iLokal.ro colectează şi utilizează informaţiile pe care ni le oferiţi. Când faceţi o Rezervare de Servicii, vi se vor cere (cel puţin) numele şi adresa de e-mail. În funcție de tipul de rezervare, este posibil să vă cerem şi adresa, numărul de telefon, informaţii pentru plată, data nașterii şi preferinţele legate de Servicii (precum preferințe dietetice și restricții legate de mobilitate).

Dacă aveţi nevoie să contactaţi echipa noastră de la serviciul clienţi sau să ne contactaţi prin alte metode (cum ar fi prin reţelele sociale sau comunicarea prin website-ul nostru cu Furnizorul de Servicii rezervat), vom colecta informaţii şi de acolo. Clienţii pot fi rugaţi să facă o evaluare pentru a ajuta alţi clienţi să primească ceea ce îşi doresc. Vom colecta informații de la dumneavoastră incluse în comentariile dumneavoastră, inclusiv numele dumneavoastră de utilizator și avatarul, dacă alegeți unul.

Există şi alte situaţii în care ne veţi transmite informaţii. De exemplu, dacă folosiţi un dispozitiv mobil, puteţi decide să acordați permisiunea ca iLokal.ro să vadă locaţia dumneavoastră curentă sau să acceseze detaliile dumneavoastră de contact. Aceste informaţii ne ajută să vă oferim cel mai bun serviciu și cea mai bună experiență (de exemplu, pentru a vedea ghidurile noastre sau ale partenerilor noștri cu privire la restaurante sau atracții cele mai apropiate de locația dumneavoastră sau alte recomandări). Puteţi să deschideţi un cont de utilizator, ceea ce vă permite să salvaţi setările personale, să încărcaţi fotografii, să evaluaţi rezervările anterioare sau să planificaţi şi să administraţi rezervări viitoare sau să beneficiați de alte funcționalități disponibile numai pentru titularii de cont.

Puteţi să decideți să participaţi la programe de recomandări sau premii. Acest lucru înseamnă şi că ne veţi transmite date personale. În plus, ne puteţi transmite un feedback sau ne puteţi solicita ajutorul la utilizarea serviciilor oferite de către iLokal.ro.

Date personale ale altor persoane pe care ni le transmiteţi.

Desigur, poate nu efectuați o Rezervare de Servicii doar pentru dumneavoastră. Poate veți face un o rezervare de servicii împreună cu alte persoane ale căror informaţii ni le furnizaţi în timpul procesului de rezervare sau poate faceţi o rezervare în numele altcuiva. În unele cazuri, puteţi utiliza iLokal.ro pentru a partaja informaţii cu alte persoane, sub forma transmiterii unei liste de dorinţe sau a participării la programe de recomandări, dar aceste informaţii pot fi utilizate numai conform descrierii de pe interfaţa utilizată. Vedeţi informaţiile de acolo dacă doriţi să aflaţi mai mult.

Totuşi, trebuie să vă atragem atenţia că este responsabilitatea dumneavoastră să vă asiguraţi că persoana sau persoanele ale căror date personale ni le transmiteţi sunt la curent cu acest lucru şi că au înțeles și acceptat modalitatea în care iLokal.ro le utilizează informaţiile (după cum este descris în această Declaraţie de confidenţialitate).

Date personale pe care le colectăm automat.

Chiar dacă vizitarea website-ului nostru nu are ca rezultat efectuarea unei Rezervări de Servicii (sau dacă are), noi colectăm automat anumite informaţii. Printre acestea se numără adresa dumneavoastră IP, data şi ora la care aţi accesat serviciile noastre, hardware-ul, software-ul sau browser-ul de internet pe care le utilizaţi şi informaţii despre sistemul de operare al computerului dumneavoastră, precum versiunile aplicațiilor şi setările de limbă. De asemenea, colectăm şi informaţii despre unde aţi dat clic şi ce pagini aţi vizualizat.

Dacă folosiți un dispozitiv mobil, colectăm date de identificare a dispozitivului, setările și caracteristicile specifice acestuia, detalii ale locației, erori ale aplicației sau alte activități ale sistemului. Când faceți o Rezervare de Servicii, sistemul nostru înregistrează prin ce mijloace și pe ce website-uri ați efectuat rezervarea sau dacă ați accesat direct website-ul iLokal.ro.

Date personale care ne parvin prin alte surse.

Nu se rezumă totul doar la informațiile pe care ni le furnizați direct – este posibil să primim informații despre dumneavoastră și din alte surse. Printre acestea se numără parteneri de afaceri, precum parteneri afiliați și alte părți terțe independente. Tot ceea ce primim de la aceștia poate fi combinat cu informațiile provenite direct de la dumneavoastră. De exemplu, serviciile de rezervare iLokal.ro nu sunt disponibile doar prin iLokal.ro și aplicațiile iLokal.ro, ci sunt integrate și în serviciile partenerilor afiliați, pe care îi puteți găsi online. Atunci când utilizați unele dintre acestea, este posibil să furnizați detaliile rezervării către partenerul nostru de afaceri, care redirecționează către noi detaliile dumneavoastră. Integrăm și furnizori de servicii de terță parte pentru a facilita plata între clienți și Furnizori de Servicii. Acești furnizori de servicii partajează informațiile de plată pentru ca noi să vă putem administra Rezervarea de Servicii, asigurându-ne că totul este cât mai ușor posibil pentru dumneavoastră.

Un alt exemplu este acela că integrăm servicii de comunicare în platforma noastră, pentru a vă pune mai ușor în legătură cu Furnizorul de Servicii rezervat. În unele dintre aceste situații, primim meta-date despre activitățile de comunicarea (precum locul unde ați sunat, identitatea dumneavoastră și data și durata conversației). Este posibil și să primim informații despre dumneavoastră, pentru a vă arăta reclame mai relevante, ca, de exemplu, date suplimentare privind modulele cookie puse la dispoziția companiei iLokal.ro de către rețelele sociale partenere. Când conectați contul de utilizator iLokal.ro la contul dumneavoastră de pe o rețea socială, datele personale pot fi partajate cu iLokal.ro de către acel furnizor de rețea socială, dar numai cu acordul dumneavoastră. Aveți întotdeauna opțiunea de a nu partaja aceste date.

De ce colectăm și utilizăm datele dumneavoastră personale?

Motivul este unul foarte bun și plauzibil: pentru a ne ajuta să administrăm Rezervările online și pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună platformă pentru rezervări de servicii online posibilă. Utilizăm datele personale şi pentru a vă contacta şi a vă informa cu privire la cele mai noi oferte și informații care credem că v-ar interesa.

Utilizăm informațiile colectate despre dumneavoastră pentru diverse scopuri. Acestea pot fi:

  1. Rezervări de servicii: În primul rând, folosim datele dumneavoastră personale pentru a vă finaliza și administra Rezervarea serviciilor online, aceasta fiind rolul principal al companiei noastre! Acest lucru implică transmiterea mesajelor referitoare la Rezervarea serviciilor, precum confirmări, modificări etc.
  2. Serviciu clienți: Oferim asistență pentru clienții noștri prin Serviciul Clienți, care ne permite să vă răspundem prompt când aveți nevoie de noi – inclusiv să vă ajutăm să găsiți un Furnizor de Servicii și să vă răspundem la întrebările referitoare la Rezervare (sau oricăror altor nelămuriri).
  3. Beneficiile contului: utilizatorii iLokal.ro pot crea un cont de utilizator pe website-ul nostru. Utilizăm informațiile pe care ni le dați pentru a administra acest cont, permițându-vă să faceți o serie de lucruri utile. Puteți să vă gestionați rezervările, să beneficiați de oferte speciale, să efectuați cu ușurință viitoare Rezervări și să vă gestionați setările personale. Gestionarea setărilor personale vă permite să păstrați și să partajați liste, să partajați fotografii, să consultați cu ușurință Serviciile căutate anterior și să verificați alte informații legate de locurile vizitate sau produsele de care ați beneficiat pe care le-ați furnizat. De asemenea, vă poate permite să vedeți toate evaluările pe care le-ați trimis.
  4. Activităţi de marketing: Vă utilizăm informaţiile pentru activităţi de marketing. Aceste activităţi includ, dar nu se pot limita la:
    1. Utilizarea informaţiilor dumneavoastră de contact pentru a vă trimite noutăţi despre produse şi servicii din domeniile beauty, food & beverage, health & fitness. Vă puteţi dezabona de la aceste comunicări de marketing prin e-mail oricând, rapid şi uşor. Trebuie doar să accesați linkul de „Dezabonare” inclus în fiecare newsletter sau alt tip de comunicare.
    2. Pe baza informaţiilor dumneavoastră, vi se pot arăta oferte personalizate pe website-ul iLokal.ro, în aplicaţii sau pe website-uri şi aplicaţii terţe (inclusiv pe reţelele sociale). Acestea pot fi oferte pe care le puteţi rezerva direct pe website-ul iLokal.ro, oferte ale unor terţi sau produse care credem că v-ar interesa.
    3. Când participaţi la alte activităţi promoţionale (tombole, concursuri sau programe de recomandare) informaţii relevante vor fi utilizate pentru a administra aceste promoţii.
  5. Comunicarea cu dumneavoastră: Pot exista momente în care vă contactăm prin e-mail, telefon sau SMS. Metoda pe care o alegem depinde de informaţiile de contact pe care ni le-aţi furnizat anterior. Procesăm comunicările primite de la dumneavoastră. Pot exista diferite motive pentru acest lucru, printre care:
    1. Răspunsul şi administrarea cererilor dumneavoastră sau ale Furnizorului de Servicii. iLokal.ro oferă clienţilor şi Furnizorilor de Servicii diferite mijloace prin care aceştia să schimbe informaţii, cereri şi comentarii despre Furnizori de Servicii şi despre rezervări existente, prin iLokal.ro.
    2. Dacă nu aţi finalizat o Rezervare online, vă putem contacta pentru a vă reaminti să continuaţi rezervarea. Credem că acest serviciu suplimentar vă este util pentru a continua Rezervarea fără a mai fi necesar să căutaţi din nou un Furnizor de Servicii sau să introduceţi detaliile necesare rezervării.
    3. Când utilizaţi serviciile noastre, vă putem trimite un chestionar sau o invitaţie pentru a evalua experienţa dumneavoastră cu iLokal.ro sau Furnizorul de Servicii.
    4. De asemenea, vă trimitem și alte materiale referitoare la Rezervarea făcută, precum modalități de a contacta iLokal.ro dacă aveți nevoie de asistență. Totodată, vă trimitem materiale referitoare la Rezervările viitoare sau un sumar al Rezervărilor anterioare efectuate prin iLokal.ro.
    5. Chiar și atunci când nu aveți Rezervări viitoare, este posibil să vă trimitem mesaje administrative, ca de exemplu alerte de securitate.
  6. Cercetări de piață: Uneori invităm clienții să ia parte la cercetări de piață. Consultați informațiile furnizate atunci când primiți invitație să participați, pentru a înțelege ce date personale sunt colectate și modul în care datele personale vă sunt utilizate pe mai departe.
  7. Optimizarea serviciilor: utilizăm date personale pentru analize de date. Acest lucru este parte integrantă a eforturilor noastre de a ne îmbunătăți constant serviciile și experiența utilizatorilor, dar pot fi folosite și pentru testări, soluționări ale unor erori și pentru a optimiza funcționalitatea și calitatea serviciilor noastre online pentru rezervări. Principalul scop este de a optimiza și personaliza platforma noastră online conform nevoilor dumneavoastră, astfel încât website-ul nostru să fie mai ușor și mai plăcut de folosit. Ne străduim să utilizăm numai date pseudomizate în aceste scopuri analitice.
  8. Evaluări ale clienților și alte informații referitoare la locațiile vizitate: În timpul și după Serviciul rezervat prin noi, este posibil să fiți invitat(ă) să faceți o evaluare a experienței avute. Această invitație solicită informații despre Furnizorul de Servicii sau despre locație. Deținătorii unui cont pot alege să afișeze un comentariu însoțit de un nume de ecran în locul numelui real (ambele pot fi alese în contul de utilizator). În plus, utilizatorii de cont pot alege afișarea anonimă a comentariului. Adăugarea unui avatar este posibilă. Completând comentariul, sunteți de acord că poate fi afișat (așa cum este descris în detaliu în Termeni și Condiții) pe pagina de informații a Furnizorului de Servicii din website, pe conturile de rețele sociale sau aplicațiile de rețele sociale, sau pe website-ul Furnizorului de Servicii respectiv sau al partenerului de afaceri. Scopul este de a informa alți potențiali clienți despre calitatea Furnizorului de Servicii care a prestat serviciile pentru dumneavoastră.
  9. Promovarea unui serviciu securizat și de încredere: pentru a crea un mediu sigur pentru dumneavoastră, partenerii de afaceri ai iLokal.ro și Furnizorii noștri de servicii, este posibil să folosim date personale în scopul detectării și prevenirii fraudelor și a altor activități ilegale sau nedorite. În mod similar, este posibil să folosim informații personale pentru analiză de risc și în scopuri de securitate, inclusiv pentru autentificarea utilizatorilor și pentru rezervări. În acest sens, este posibil să oprim anumite rezervări sau să punem în așteptare anumite rezervări până la finalizarea evaluării noastre.
  10. Scopuri juridice: În cele din urmă, în anumite cazuri, este posibil să fie necesar să vă utilizați informațiile pentru a rezolva disputele juridice, pentru investigații de reglementare și conformitate, pentru a impune condițiile de utilizare a serviciului de rezervare online al iLokal.ro sau pentru a respecta cererile juridice din partea autorităților de aplicare a legii.

Furnizarea datelor dumneavoastră personale către iLokal.ro este voluntară. Cu toate acestea, în funcție de tipul de serviciu pe care doriți să îl utilizați, este posibil să vă oferim acest serviciu numai dacă se colectează anumite date personale. De exemplu, nu vă putem procesa Rezervarea dacă nu vă colectăm numele și datele de contact.

Dacă vom utiliza mijloace automate pentru a prelucra date cu caracter personal care produc efecte juridice sau vă afectează în mod semnificativ, vom implementa măsuri adecvate pentru a vă proteja drepturile și libertățile, inclusiv dreptul de a obține o intervenție umană.

Pentru a procesa datele dumneavoastră personale așa cum au fost descrise mai sus, ne bazăm pe următoarele temeiuri juridice:

Având în vedere scopurile A și B, iLokal.ro se bazează pe baza legală a faptului că prelucrarea datelor cu caracter personal poate fi necesară pentru executarea unui contract, în special pentru finalizarea și administrarea rezervării. Dacă nu sunt furnizate datele personale solicitate, iLokal.ro se poate afla în incapacitate de a finaliza Rezervarea și nici nu poate furniza servicii pentru clienți. Având în vedere scopurile de la C la I, iLokal.ro se bazează pe interesul său comercial legitim pentru a-și furniza serviciile, pentru a preveni frauda și pentru a-și îmbunătăți serviciile. Atunci când utilizează date personale pentru a servi interesul legitim al iLokal.ro sau al unui terț, iLokal.ro va echilibra întotdeauna drepturile și interesele dumneavoastră cu privire la protecția datelor dumneavoastră personale în comparație cu drepturile și interesele iLokal.ro sau ale terților. Pentru scopurile J, iLokal.ro se bazează, de asemenea, acolo unde este cazul, pe respectarea obligațiilor legale (cum ar fi cererile legale de aplicare a legii). Atunci când este necesar în conformitate cu legislația aplicabilă, iLokal.ro vă va obține consimțământul înainte de a vă prelucra datele personale în scopuri de marketing direct.

Dacă doriți să obiectați față de procesarea stabilită de la punctele C la I și niciun mecanism de retragere nu este disponibil direct (de exemplu, în setările contului dumneavoastră), vă rugăm să ne contactați office@iLokal.com, în măsura în care acest lucru este posibil.

Cum partajăm informațiile dumneavoastră cu terțe părți?

Sunt mai multe părţi integrate în serviciile iLokal.ro, în diferite moduri şi pentru motive diferite. Motivul principal este partajarea datelor relevante pentru Serviciul  dumneavoastră cu Furnizorul de Servicii, pentru a vă finaliza Rezervarea serviciilor. Mai sunt şi alte părţi care pot primi anumite date ale dumneavoastră; acestea sunt părți pe care le implicăm pentru a vă oferi serviciile iLokal.ro și includ, de exemplu, instituții financiare și părți care fac reclamă sau, în unele situații, dacă suntem obligați conform legii, autorități guvernamentale sau de alt tip. Nu vindem sau închiriem datele dumneavoastră personale.

Este posibil să primim date personale despre dumneavoastră de la terțe părți sau să partajăm datele dumneavoastră personale cu acestea în următoarele scopuri:

  1. Pentru a furniza servicii (inclusiv pentru a face, administra și gestiona rezervările sau pentru a gestiona plățile);
  2. Pentru a le furniza servicii de asistență clienților;
  3. Pentru a detecta, a preveni și a investiga activități frauduloase, alte activități ilegale și încălcări ale datelor;
  4. În scopuri analitice și de îmbunătățire a produselor;
  5. Pentru a crea oferte personalizate sau a trimite reclame, cu consimțământul dumneavoastră sau în conformitate cu legislația aplicabilă;
  6. Pentru a asigura respectarea legilor aplicabile.

Cu excepția cazului în care se indică altfel, în scopurile A – E, iLokal.ro se bazează pe interesul său legitim de a partaja și a primi date cu caracter personal. În scopul F, iLokal.ro se bazează, după caz, pe respectarea obligațiilor legale (cum ar fi cererile legale de aplicare a legii).

În anumite circumstanțe, vă vom partaja datele personale cu terțe părți.

  1. Furnizorul de Servicii pe care l-ați selectat: pentru a vă finaliza Rezervarea, transferăm informațiile necesare către Furnizorul de Servicii selectat. Printre acestea pot fi: numele, detaliile de contact, detaliile de plată și preferințele sau alte informații specificate când ați făcut Rezervarea. Dacă aveți întrebări referitoare la rezervarea serviciului, este posibil să contactăm Furnizorul de Servicii pentru a vă procesa cererea. În cazul în care plata nu este făcută în timpul rezervării prin website-ul iLokal.ro, vom redirecționa detaliile cardului de credit către Furnizorul de Servicii rezervat pentru procesare (presupunând că ne-ați oferit aceste informații în timpul procesului de rezervare). În cazul disputelor referitoare la Rezervări, este posibil să punem la dispoziția Furnizorului de Servicii informații despre procesul de Rezervare. Acestea pot include o copie a confirmării rezervării, drept dovadă că s-a făcut Rezervarea.
  2. Furnizori terţi de servicii: utilizăm furnizori de servicii care nu fac parte din familia corporatistă iLokal.ro pentru a ne sprijini în a oferi serviciile iLokal.ro. Acești furnizori de servicii pot oferi servicii de suport precum
    • asistență clienți;
    • cercetare de piață;
    • detectarea fraudelor și servicii de prevenire, inclusiv servicii de screening antifraudă;
    • servicii de plată. Folosim părți terțe pentru procesarea plăților, gestionarea stornării plăților sau oferirea de servicii de facturare. În cazul în care se solicită o stornare a plății pentru Rezervarea dumneavoastră de Servicii, fie de către dumneavoastră, fie de către titularul cardului de credit folosit pentru a face rezervarea, este necesar să partajăm anumite detalii ale rezervării cu furnizorul de servicii de plată şi cu instituţia financiară relevantă, pentru a procesa stornarea plății. Aceste informaţii pot include şi o copie a confirmării rezervării sau adresa de IP folosită pentru a face rezervarea. Mai putem partaja informaţii cu instituţiile financiare relevante, în cazul în care considerăm că este strict necesar pentru detectarea şi prevenirea fraudelor.
    • servicii de marketing. Partajăm datele personale cu partenerii de publicitate, inclusiv adresa dumneavoastră de e-mail, ca parte a serviciilor de marketing iLokal.ro prin terțe părți (pentru a ne asigura că publicitatea relevantă este afișată publicului potrivit). Ne străduim să partajăm doar adresele de e-mail în format hash, pentru a permite asocierea adresei dumneavoastră de e-mail cu o bază de date existentă a clienților, astfel încât adresa dumneavoastră de e-mail să nu poată fi utilizată în alte scopuri.
  3. Autorităţi competente: Dezvăluim date personale autorităţilor poliţieneşti în măsura în care este solicitat prin lege sau este strict necesar pentru detectarea sau aducerea în instanţă a fraudelor şi a altor fapte penale, sau dacă suntem obligați din punct de vedere legal să facem acest lucru. Am putea să distribuim date personale şi unor autorităţi competente în protejarea şi garantarea drepturilor sau proprietăţilor noastre sau a drepturilor şi proprietăţilor partenerilor noştri de afaceri.
  4. Parteneri de afaceri: Partenerii de afaceri cu care colaborăm pot distribui sau face reclamă serviciilor oferite de iLokal.ro, inclusiv serviciilor și produselor Furnizorilor noștri de Servicii și sau produse. Când faceţi o rezervare pe un website al unui partener de afaceri, vă rugăm să citiţi şi notificările lor de confidenţialitate dacă doriţi să înţelegeţi cum pot procesa aceştia datele dumneavoastră personale. Pentru detectarea şi prevenirea fraudelor şi dacă este strict necesar, putem transmite informaţii despre utilizatorii noştri partenerilor de afaceri.

Transmiterea datelor cu caracter personal descrisă în prezenta Declarație de confidențialitate poate include transferuri de date cu caracter personal în străinătate către țări ale căror legi privind protecția datelor nu sunt la fel de cuprinzătoare ca acelea ale țărilor din Uniunea Europeană. Atunci când acest lucru este impus de legislația europeană, transferăm datele personale numai destinatarilor care oferă un nivel adecvat de protecție a datelor. În aceste situații, după cum este necesar, facem aranjamente contractuale pentru a ne asigura că datele dumneavoastră personale sunt în continuare protejate în conformitate cu standardele europene. O copie a acestor acorduri contractuale poate fi pusă la dispoziția solicitanților ca urmare a unei cereri în acest sens.

Cum procesăm comunicările pe care dumneavoastră și Furnizorul de Servicii rezervat le puteți trimite către iLokal.ro?

iLokal.ro vă poate ajuta pe dumneavoastră și pe Furnizorii de Servicii să trimiteți informații și cereri cu privire la serviciile acestora și la Rezervările de servicii existente, direcționând comunicarea prin iLokal.ro.

iLokal.ro vă oferă dumneavoastră şi Furnizorilor de Servicii diferite mijloace de comunicare despre Serviciile şi Rezervările existente, redirecţionând comunicările prin iLokal.ro. Dacă aveţi întrebări despre rezervare sau despre Furnizorii de Servicii, puteţi contacta iLokal.ro prin pagina Rezervarea mea, aplicaţia iLokal.ro şi prin ale canale pe care vi le punem la dispoziţie, dacă este cazul.

iLokal.ro poate accesa comunicările şi poate folosi sisteme automate pentru a revizui, scana şi analiza comunicările, din motive de securitate; prevenirea fraudelor; respectarea legilor şi regulamentelor; investigarea unor comportamente ilegale potenţiale; dezvoltarea şi îmbunătăţirea produselor; cercetare; angajamentul clienţilor, inclusiv furnizarea de informaţii şi oferte despre care credem că v-ar interesa; suport tehnic sau pentru clienţi.

Ne rezervăm dreptul de a bloca livrarea sau de a revizui comunicările despre care noi, la propria discreţie, credem că pot conţine lucruri inadecvate, spam sau care pot prezenta un risc pentru dumneavoastră, partenerii noștri, iLokal.ro sau alţii. Toate comunicările trimise sau primite folosind instrumentele pentru comunicare ale iLokal.ro, vor fi primite şi păstrate de iLokal.ro. Partenerii de afaceri prin ale căror platforme aţi făcut rezervarea şi partenerii de cazare pot alege să comunice cu dumneavoastră direct prin e-mail sau prin alte canale pe care iLokal.ro nu le controlează.

Cum folosim reţelele sociale?

Utilizarea serviciilor de reţele sociale poate fi integrată cu serviciile iLokal.ro în diferite moduri, ceea ce va implica colectarea de către noi sau primirea de către furnizorul de reţele sociale a unora din datele dumneavoastră personale.

Noi folosim reţelele sociale în diferite moduri: parțial pentru a facilita utilizarea serviciilor de rezervare online, dar şi pentru a promova produsele și serviciile Furnizorilor de Servicii şi pentru a promova, îmbunătăţi şi facilita propriile noastre servicii. Aveți libertatea de a nu utiliza funcționalitățile rețelelor sociale.

  1. Autentificare cu contul reţelei sociale. Vă putem oferi oportunitatea de a vă autentifica într-un cont iLokal.ro cu contul reţelei sociale, ceea ce vă scuteşte de a reţine nume de utilizator şi parole diferite pentru diferite servicii online. După ce v-aţi autentificat o dată, veţi putea folosi mereu contul reţelei sociale pentru a vă autentifica în contul iLokal.ro. Puteţi oricând să decuplaţi aceste conturi.
  2. Integrarea plugin-urilor reţelelor sociale. Am integrat plugin-uri ale unor reţele sociale pe website-ul iLokal.ro. Aceasta înseamnă că dacă daţi clic pe unul din butoane (cum ar fi butonul ˝Îmi place˝ de la Facebook), anumite informaţii sunt partajate cu furnizorul acestor reţele sociale. Dacă sunteţi autentificat în acelaşi timp într-un cont al reţelei sociale, furnizorul de reţele sociale poate lega aceste informaţii de contul dumneavoastră şi vă poate prezenta activităţile în profilul reţelei sociale pentru a fi partajate cu contacte din reţeaua dumneavoastră.
  3. Alte servicii şi funcţionalităţi ale reţelelor sociale. Putem integra şi alte servicii ale reţelelor sociale (precum serviciile de mesagerie ale reţelelor sociale) pentru a interacţiona cu iLokal.ro sau cu contactele dumneavoastră despre serviciile noastre. Am putea de asemenea să întreţinem conturi ale reţelelor sociale şi să oferim aplicaţii pe diferite website-uri ale reţelelor sociale. Oricând vă conectaţi la iLokal.ro prin reţele sociale, furnizorul de servicii de reţele sociale vă poate permite să partajaţi informaţii cu iLokal.ro. Dacă alegeţi să partajaţi, vi se va spune în general de către reţelele sociale ce informaţii vor fi partajate. De exemplu, dacă vă autentificaţi în contul iLokal.ro cu contul reţelei sociale, anumite informaţii (pentru care aţi autorizat reţeaua socială) pot fi partajate cu iLokal.ro. Aceste informaţii pot include adresa de e-mail, vârsta sau fotografiile de profil salvate în contul de utilizator.

Când vă înregistraţi pe iLokal.ro cu contul unei reţele sociale sau vă conectaţi la un serviciu de mesagerie al unei reţele sociale fără a avea un cont de utilizator iLokal.ro, informaţiile pe care alegeţi să ni le partajaţi pot include informaţii esenţiale disponibile în profilul dumneavoastră din reţeaua socială (adrese de e-mail, actualizări ale statusului şi lista contactelor). Vom folosi aceste informaţii pentru a vă oferi serviciile pe care le solicitaţi, de exemplu pentru a trimite mai departe un mesaj pe care doriţi să îl trimiteţi contactelor sau pentru a crea o experienţă de utilizator personalizată pe website-ul nostru. Aceasta înseamnă că dacă doriți, ne putem adapta serviciile pentru a se potrivi nevoilor dumneavoastră, conectându-vă pe dumneavoastră şi prieteniii dumneavoastră cu cele mai bune locații de inters propriu şi analizând şi îmbunătăţind serviciile dumneavoastră preferate. Funizorii de reţele sociale vă pot oferi mai multe informaţii despre cum vă folosesc şi procesează datele atunci când vă conectaţi la iLokal.ro prin ei, de exemplu prin combinarea datelor cu caracter personal pe care le colectează atunci când utilizați iLokal.ro prin intermediul acestora cu informațiile pe care le colectează atunci când utilizați alte platforme online legate de furnizorul dumneavoastră de rețea socială.

Ce proceduri de securitate şi stocare implementăm iLokal.ro pentru a vă păstra datele în condiţii de securitate?

Utilizăm proceduri rezonabile pentru a preveni accesul neautorizat şi folosirea frauduloasă a datelor personale pe care le procesăm.

Utilizăm sisteme şi proceduri adecvate pentru a proteja şi securiza datele personale pe care ni le transmiteţi. De asemenea, folosim proceduri de securitate şi restricţionări tehnice şi fizice ale accesării şi folosirii datelor personale pe serverele noastre. Numai personalul autorizat poate accesa datele personale în timp ce lucrează.

Vom păstra datele dumneavoastră personale atât timp cât considerăm că este necesar pentru a vă permite să utilizați serviciile noastre, pentru a vă furniza servicii (inclusiv menținerea contului de utilizator online (dacă este creat)), pentru a respecta legile aplicabile, a soluționa litigiile cu orice parte și, altfel, dacă este necesar, pentru a ne permite să ne desfășurăm activitatea, inclusiv pentru a detecta și a preveni frauda sau alte activități ilegale. Toate datele personale pe care le păstrăm vor fi supuse acestei Declarații de confidențialitate.

Cum administrăm datele personale ale copiilor?

Serviciile oferite de iLokal.ro nu sunt destinate copiilor cu vârsta sub 16 ani. Pentru copii cu vârsta sub 16 ani, utilizarea oricăruia dintre serviciile noastre este permisă numai cu consimţământul unui părinte sau al unui tutore. Dacă primim informaţii de la un minor, ne rezervăm dreptul de a le şterge. În cazuri limitate, ca parte a unei rezervări, cumpărarea altor servicii sau în alte circumstanţe excepţionale (cum ar fi opţiuni pentru familii) iLokal.ro poate colecta şi folosi informaţiile copiilor numai cu consimţământul părinţilor. Dacă descoperim că procesăm informațiile despre un copil cu vârsta sub 16 ani fără consimțământul valabil al unui părinte sau tutore, ne rezervăm dreptul de a le șterge.

Cum puteţi controla datele personale pe care ni le oferiţi?

Aveţi întotdeauna dreptul de a revizui datele personale pe care le păstrăm. Puteţi solicita un rezumat al datelor dumneavoastră personale, trimiţând un e-mail la adresa de e-mail din pagina de contact a website-ului iLokal.ro.

Dorim să puteți controla modul în care datele dumneavoastră personale sunt utilizate de noi. Puteți face acest lucru în următoarele moduri:

  1. ne puteți solicita o copie a datelor personale pe care le deținem despre dumneavoastră;
  2. ne puteți informa despre orice modificare a datelor dumneavoastră personale sau ne puteți cere să corectăm datele personale pe care le deținem despre dumneavoastră, dar așa cum este explicat mai jos, și dumneavoastră puteți face astfel de modificări;
  3. în anumite situații, ne puteți cere să ștergem, să blocăm sau să restricționăm prelucrarea datelor personale pe care le deținem despre dumneavoastră sau să vă opuneți anumitor moduri în care vă folosim datele personale; și
  4. în anumite situații, puteți, de asemenea, să ne solicitați să trimitem unei terțe părți datele personale pe care ni le-ați dat.

În cazul în care vă utilizăm datele personale pe baza consimțământului dumneavoastră, aveți dreptul să retrageți acest consimțământ în orice moment sub rezerva legii aplicabile. Mai mult, în cazul în care procesăm datele dumneavoastră personale bazate pe interes legitim sau interes public, aveți dreptul să vă opuneți în orice moment utilizării datelor dumneavoastră personale în conformitate cu legislația aplicabilă.

Ne bazăm pe dumneavoastră pentru a ne asigura că datele dumneavoastră personale sunt complete, exacte și actuale. Vă rugăm să ne informați cu promptitudine cu privire la orice modificări sau inexactități ale datelor dumneavoastră personale, contactându-ne.

Dacă aveți un cont de utilizator online, puteți accesa o cantitate semnificativă din datele dumneavoastră personale prin website-ul/aplicațiile noastre. Website-ul/aplicațiile noastre vă oferă, în general, opțiunea de a adăuga, actualiza sau elimina informațiile pe care le avem despre dumneavoastră.

Dacă orice date cu caracter personal pe care le avem despre dumneavoastră nu sunt accesibile prin intermediul website-ului nostru, ne puteți trimite solicitarea dumneavoastră fără costuri, la adresa de e-mail office@iLokal.ro.

Dacă doriți să vă opuneți prelucrării datelor dumneavoastră personale pe baza unui interes legitim și nu este disponibil niciun mecanism de renunțare, vă rugăm să ne contactați la office@iLokal.ro.

 

Cine este responsabil de procesarea datelor personale pe website-ul nostru?

iLokal.ro cu sediul în România, controlează procesarea datelor pe website-ul iLokal.ro

iLokal.ro controlează procesarea datelor personale pe website-ul său iLokal.ro este o companie privată cu răspundere limitată, înființată în conformitate cu legislaţia României şi care are sediul la ……………………

Dacă aveți întrebări cu privire la această Declarație de confidențialitate sau despre procesarea de către noi a datelor dumneavoastră cu caracter personal, vă rugăm să ne contactați la adresa office@iLokal.ro.

Declaraţia de Cookie-uri

De fiecare dată când utilizaţi serviciile noastre online cookie-urile şi alte tehnologii de monitorizare pot fi folosite în diferite moduri pentru a face ca website-ul iLokal.ro să funcţioneze, pentru a analiza traficul sau în scopuri publicitare. Aceste tehnologii sunt folosite fie direct de noi, fie de partenerii noştri de afaceri, printre care pot fi furnizori terţi de servicii cu care colaborăm.

Ce sunt cookie-urile?

Un cookie este o cantitate mică de date plasată în browser-ul computerului sau pe dispozitivul dumneavoastră mobil. Aşa-numitele ˝first party cookies˝ sunt cookie-uri care sunt deservite de către entitatea care operează domeniul prin care cookie-ul este furnizat. Cookie-urile proprii iLokal.ro sunt de aceea de tipul ˝first party cookies˝. În cazul în care permitem altora să plaseze cookie-uri pe website-urile sau în aplicaţiile iLokal.ro, acestea se numesc “third party cookies”.

În plus, există o diferenţă între cookie-uri permanente şi de sesiune. Cookie-urile de sesiune vor exista numai până ce închideţi browser-ul. Cookie-urile permanente au o durată de viaţă mai lungă şi nu sunt şterse automat după ce închideţi browser-ul. Ne străduim să plasăm sau să permitem plasarea de cookie-uri cu o durată de viaţă de 5 ani. Un cookie va avea o durată de viaţă mai lungă numai în circumstanţe excepţionale, cum ar fi din motive de securitate şi când este absolut necesar.

Pe lângă cookie-uri folosim şi alte tehnologii de monitorizare similare. Acestea pot include web beacon-uri (cunoscute ca pixel tags, web bugs sau gifs), URL-uri de monitorizare sau kit-uri de software development (SDK). Un web beacon este o imagine grafică minusculă sau doar un pixel care poate fi plasat pe computer ca parte a unei cereri pe o pagină web, într-o aplicaţie, într-o reclamă sau într-un mesaj HTML prin e-mail. Pixelii pot fi folosiţi pentru a extrage informaţii din dispozitivul dumneavoastră, precum tipul acestuia sau sistemul de operare, adresa IP şi ora vizitei. Aceştia sunt folosiţi de asemenea pentru a furniza şi citi cookie-uri în browser. URL-urile de monitorizare sunt folosite pentru a înţelege de pe ce website de referinţă este utilizat website-ul iLokal.ro. SDK-urile sunt bucăţi mici de cod incluse în aplicaţii, care funcţionează ca web beacon şi cookie-uri.

Toate aceste tehnologii sunt numite ˝cookie˝ în această Declaraţie de Cookie-uri.

Cum sunt folosite cookie-urile?

Cookie-urile sunt folosite în diferite scopuri. Ele vă permit să fiţi recunoscut drept acelaşi utilizator pe toate paginile unui website, între website-uri sau când folosiţi o aplicaţie. Tipurile de informații pe care le colectăm prin cookie-uri includ adresa IP; identificatorul dispozitivului; paginile vizitate; tipul de browser; informațiile de navigare; sistemul de operare; furnizorul de servicii de internet; timestamp-ul; dacă ați răspuns la o reclamă; adresa URL de referinţă; caracteristicile utilizate sau activitățile desfășurate în cadrul site-ului/aplicațiilor.

Website-ul nostru folosește cookie-uri în diferite scopuri:

Cookie-uri tehnice. Încercăm să oferim vizitatorilor noştri website-uri şi aplicaţii uşor de utilizat, care se adaptează automat nevoilor şi dorinţelor lor. Pentru a realiza acest lucru, folosim cookie-uri tehnice pentru a vă afișa website-ul nostru, pentru a crea contul dumneavoastră de utilizator, pentru a vă autentifica şi administra rezervările dumneavoastră. Aceste cookie-uri tehnice sunt absolut necesare pentru ca website-ul nostru să funcţioneaze corespunzător.

Cookie-uri funcţionale: Folosim cookie-uri funcţionale pentru a memora preferinţele dumneavoastră şi pentru a vă ajuta să utilizaţi în mod eficient website-ul nostru. Dacă utilizaţi site-urile şi aplicaţiile iLokal.ro pentru a căuta o Excursie, de exemplu, aceste cookie-uri reţin preferinţele de monedă şi limbă, căutările şi Furnizorii de Excursii văzute/văzuţi anterior. Putem folosi de asemenea cookie-uri pentru a memora informaţiile necesare pentru înregistrare, ca să nu trebuiască să introduceţi informaţiile de autentificare de fiecare dată când vizitaţi website-ul nostru. Totuşi, parolele vor rămâne mereu criptate. Aceste cookie-uri funcţionale nu sunt absolut necesare pentru buna funcţionare a website-ului nostru şi aplicaţiilor noastre, dar ele adaugă un plus de funcţionalitate şi îmbunătăţesc experienţa dumneavoastră pe iLokal.ro.

Cookie-uri analitice: Folosim aceste cookie-uri pentru a vedea cum utilizează vizitatorii iLokal.ro. Aceasta înseamnă că putem să aflăm ce funcţionează şi ce nu, să optimizăm şi să îmbunătăţim website-ul nostru, să înţelegem eficacitatea reclamelor şi comunicărilor noastre şi să fim siguri că suntem în continuare interesanţi şi relevanţi. Datele pe care le adunăm includ paginile web vizitate, de pe ce pagini aţi ieşit şi pe ce pagini aţi intrat, ce tip de platformă aţi folosit, ce e-mailuri aţi deschis şi asupra cărora aţi acţionat, precum şi informaţii despre dată şi oră.

De asemenea, înseamnă că putem folosi detalii despre cum aţi interacţionat cu website-ul, precum numărul de clicuri date pe o anumită pagină, mişcările mouse-ului şi activitatea de derulare a paginii, cuvintele-cheie folosite pentru căutare şi textul pe care îl scrieţi în diferite câmpuri. Folosim cookie-uri analitice ca parte a campaniilor noastre de publicitate online pentru a afla cum interacţionează utilizatorii cu website-ul sau aplicaţiile noastre după ce au văzut o reclamă online. Acestea pot include reclame pe website-uri ale unei terţe părţi. Cookie-urile analitice pot fi folosite pentru a permite partenerilor noştri de afaceri să afle dacă clienţii lor folosesc oferte de servicii și produse integrate în website-urile lor.

Cookie-uri comerciale: Folosim cookie-urile noastre şi ale unor terţi pentru a vă arăta reclame personalizate pe website-urile noastre și pe alte website-uri. Acest proces se numeşte “retargeting” şi se bazează pe activităţile dumneavoastră de navigare pe website-ul nostru, cum ar fi destinaţiiletipul de servicii pe care le-aţi căutat, locațiile pe care le-aţi vizualizat şi preţurile care v-au fost afișate.

Ce opţiuni aveţi?

Pentru a afla mai multe despre cookie-uri şi despre cum să le administraţi sau să le şergeţi vizitaţi allaboutcookies.org şi secţiunea de ajutor a browser-ului. În setările de la Internet Explorer, Safari, Firefox sau Chrome, puteţi configura ce cookie-uri acceptaţi şi pe care le respingeţi. Unde se găsesc aceste setări depinde de browser-ul folosit. Folosiţi funcţia ˝Ajutor˝ din browser-ul dumneavoastră pentru a localiza setările de care aveţi nevoie.

Dacă decideţi să nu acceptaţi anumite cookie-uri tehnice şi/sau funcţionale, este posibil să nu puteţi folosi anumite funcţionalităţi de pe website-ul nostru.

Publicitate. Când este vorba de companii de publicitate şi de marketing online, ne străduim să lucrăm cu companii care sunt membre ale Network Advertising Initiative (NAI) (Iniţiativa Rețelelor de Publicitate) şi/sau a Interactive Advertising Bureau (IAB) (Biroul de Publicitate Interactivă). Membrii NAI şi IAB aderă la standarde şi coduri de conduită ale industriei. Membri NAI şi IAB vă permit să vă sustrageţi reclamelor determinate comportamental. Vizitaţi www.networkadvertising.org pentru a identifica membrii NAI care au putut plasa un cookie de reclamă pe computerul dumneavoastră.

Pentru a vă dezabona de la programul de reclame comportamentale NAI, bifaţi căsuţa care corespunde companiei de la care nu doriţi să primiţi reclame. Puteţi vizita şi www.youronlinechoices.com sau www.youradchoices.com pentru a afla ce puteţi face pentru a nu mai primi reclame personalizate. Dispozitivul dumneavoastră mobil vă poate permite ca prin setări să limitaţi partajarea de informaţii în scopuri de marketing comportamental. Vă rugăm să reţineţi că dacă vă dezabonaţi de la o reţea de reclame online nu înseamnă că nu veţi mai primi reclame online sau că nu veţi mai fi inclus în studii de marketing, Înseamnă că reţeaua de la care v-aţi dezabonat nu vă va mai trimite anunţuri personalizate preferinţelor dumneavoastră şi obiceiurilor dumneavoastră de navigare pe internet.

Analize de date statistice. Pentru a controla colectarea datelor pentru analizele de date statistice prin Google Analytics, din anumite tipuri de browsere, puteţi merge la Google Analytics Opt-out Browser Add-on (numai pentru desktop).

Dacă aveţi orice întrebări cu privire la această Declaraţie de Cookie-uri, vă rugăm să trimiteţi un e-mail la office@iLokal.ro. Această Declaraţie de Cookie-uri poate fi de asemenea modificată din când în când, motiv pentru care vă sfătuim să vizitaţi cu regularitate această pagină.

Folosim cookie-uri in conformitate cu Termenii si Conditiile de utilizare a platformei si Declaratia de Confidentialitate. In cazul in care alegi sa continui utilizarea platformei noastre, esti de acord cu utilizarea modulelor noastre si politica de confidentialitate.